Ziua 3: Meet Europe in Denmark.

Prima zi fără ploaie din Copenhaga, fără soare însă cu vânt. De dimineaţă am plecat la “Mellemfolkelight Samvirke” – Danish Association for International Cooperation. O voluntară a organizaţiei ne-a implicat într-o discuţie captivantă despre democraţie, egalitate, drepturi, valori. Deşi iniţial eram mirat de existenţa unui Minister al Exalităţii dintre Sexe, am aflat apoi că Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei se ocupă la noi de această problemă.

Următorul pas – Christiania…

Christiania, “Oraşul liber” este o zonă vizitată de mii de turişti din Copengaha unde oamenii trăiesc în comun acord cu natura şi cu propriile idei despre libertate. Un “experiment social”, cum îl numesc danezii.  Christiania ocupă o suprafaţă de 34 hectare în care trăiesc aproximativ o mie de locuitori, 34 hectare cu un buget anual de 2,4 milioane de euro. Povestea oraşului începe prin anii 1970, când un grup de rebeli hippy iau cu asalt această zona ocupată atunci de baraci militare abandonate. Tot atunci, foarte mulţi tineri care nu aveau unde să stea, dar şi oameni care îşi doreau un mod de viaţă mai libertin au venit să stea în Christiania. În scurt timp, zona devenise un centru al şomerilor, vagabonzilor, imigranţilor, pensionarilor şi oamenilor săraci. Primii oameni care au venit aici, au găsit clădiri cu odăi părăsite pe care şi le-ai însuşit. Dacă nu aveau grijă de ele, punându-le o lăcată, de exemplu, se puteau aştepta să-şi găsească lucrurile afară. Maşinile sunt interzise în Christiania, iar zona se bucură de linişte şi e un loc perfect de relaxare. Atmosfera este cea asemănătoare unui sat izolat şi sărac, cu străzile pline de noroi, câini vagabonzi şi comercianţi de droguri uşoare. Ghidul a spus că sunt vreo 600 de adulţi, 200 de copii şi 100 de copii. “Cât mai multă libertate posibilă şi puterea în mâna fiecăruia”, spun ei. O bună din parte nu lucrează, însă sunt întreţinuţi la fel ca toţi şomerii de către stat. Christiania deține drepturile de autor pentru bicicleta cu ataş, foarte practică şi destul de folosită în Danemarca, şi destul de scumpă, de altfel. Primul indiciu că suntem în Christiania au fost clădirile pictate cu tot felul de mesaje, desene, simboluri. Din categoria indiciilor fac parte şi oamenii de pe străzile adiacente. 2 bătrâni rupţi de realitate, cu ochii împăienjeniţi şi tulburi, îmbrăcaţi straniuc, extravagant, se plimbau sprijiniţi de zidurile oraşului. De fapt, am observat apoi, toţi locuitorii Christianei erau astfel. La fel şi ghidul nostru, o bătrână ce trăia acolo de câteva zeci de ani, nemulţumită de realitatea vieţii pe care o trăia înainte să ajungă aici, o viaţă întro familie bogată.

Nu se permite să fotografiezi, te privesc suspect. Miroase a canabis, pe străzi, în clădiri, de la oameni, în magazine. Acum zece ani erau 80, acum au rămas vreo 4 dealeri. Haşişul este adus din Maroc. Canabisul este crescut doar pentru consum propriu. Un gram poate fi cumpărat cu 50-100 coroane daneze, adică 110-220 MDL. Drogurile tari sunt oficial interzise. Au fost presaţi de extern, astfel au şi ei câteva reguli. Dependenţii de droguri tari au fost trimişi la reabilitare, iar cei care nu au acceptat sau nu s-au supus acelor reguli, au fost alungaţi. Se cunosc între ei, dacă cineva încalcă legea, nu poate să se eschiveze. Deciziile le iau în comun, democratic. Se adună, propun, se ascultă, decid după ce-s de acord cu toţii. A trebuit să ocolim spitalul, am mers pe partea stângă a străzii. Ei practică medicina alternativă. În rest, din oraş vine o dată pe săptămână un medic pentru consulţatii. Copii învaţă înafara Christianiei, însă au câteva instituţii preşcolare. Lângă magazinul în care câţiva oameni turmentaţi încercau să schimbe câteva cuvinte între ei, 3 copilaşi micuţi săreau pe topogan.

Now you are entering European Union, şi am plecat spre hotel.

Seara târziu m-am plimbat câteva ore prin oraş.

Am aflat că preţul unui taxi începe de la 200 MDL, aşa că am învăţat multe străzi până m-am întors înapoi.