Înregistrări tăcute ale viitorului.
The Violinist by And I Walk Alone.
Vioară în metrou. Pe peron. Pe scară. Pe asfalt. Tu.
Tu pe asfalt. Pe scară. Pe peron. În metrou. Vioară.
Ambulanţă parcată pe zebră.
Zebră în ambulanţă.
Ninge.
Noapte. Ninge, şi temperatura e în jur de zero grade. Zăpada începe să se topească şi îngheaţă la loc. Se face poleiul negru, cel mai mortal polei, pentru că nu se vede.
Secţia noastră de urgenţă primeşte traumatismele?! Hai să spălăm ambulanţa.
Tu caută în ecouri. Înregistrări tăcute ale viitorului. Praf obosit, transpirat, al amintirilor. Miroase a moarte, a pământ, a asfalt. Sânge, sau poate doar apă, sau ulei? Zâmbet de copil. Încălzeşte-l, încălzeşte-mă. Ia-mă în braţe. Caută în ecouri.
Acum să schimbăm strada, să căutăm în cealaltă parte a oraşului, sau în alt oraş, sau în altă ţară. E mai sigur acolo.
“Praf obosit, transpirat, al amintirilor…”
şi noi suntem “un praf”..obosit şi transpirat.
P.S. Foarte frumos!
Dacă tot ai pus poza mea pe blogu’ tau, puteai sa pui şi un link, şi eventual să mă anunţi
Apreciez ca ai pus macar “The Violinist by And I Walk Alone” în colţ.