Copenhaga mai are o faţă, cea văzută de pe canalele portului. Dacă mai demult corăbiile erau folosite în scopuri comerciale, o bună parte din ele au devenit azi reşedinţe, iar unele se pot chiar închiria pentru pretreceri private. Plimbarea pe apele daneze continuă cu o mică oprire la statuia Micii Sirene, însă nu o veţi putea vedea decât din spate. Nu de puţine ori capul sirenei a fost furat. Trecem şi pe lângă casa unde au prins viaţă personajele din basmele lui Hans Christian Andersen. Clădirile impresionează prin mixul de culori: albastru, verde, galben, cărămiziu. Printre ele, din depărtare, se văd turle de biserici. Pe măsură ce ne apropiem de final, podurile pe sub care trecem devin din ce în ce mai joase şi mai înguste.

Principalul loc de unde am început plimbarea în oraş pentru cumpărături este Piaţa Radhus, unde se află primăria. De acolo, plimbarea a continuat pe strada Frederiksberggade, străjuită de ambele părţi de magazine de haine de renume internaţional. Din loc în loc, restaurante, cafenele şi magazine de suveniruri îndeamnă turiştii să ducă mâna la portofel, în special reducerile de până la 70% din această perioadă.

Tivoli este situat exact în centrul capitalei daneze (strada Vesterbrogade nr 3), vizavi de primărie. Am fost foarte surprins să aflu că Tivoli nu este numai un parc de distracţii, ci şi un punct de atracţie pentru cei mari, care pot veni să asculte concerte (clasice, rock, jazz) în aer liber sau în sala de concerte special amenajată, să vadă piese de teatru jucate la Teatrul de Sticla sau să asiste la spectacolele Teatrului de Pantomima.  Cei mici pot vizita Acvariul Tivoli (cel mai lung acvariu cu apă sărată din Europa) sau pot încerca plimbările cu Safirul Albastru, Bărcile Dragonului, caruselele sau roller-coasterul. Mie cel mai mult mi-a placut „plimbarea” cu Turnul Auriu, în care doritorii sunt urcaţi în vârful unui turn (de unde oraşul se vede superb) de unde li se dă drumul în jos cu viteză foarte mare şi “elicopterul”, unde cu viteza de 100 km/h, acesta face 15 rotaţii pe minut la 360 grade. La Tivoli am învăţat că nu mi-e frică de înălţime, şi m-am convins că rezist la viteze şi înălţimi foarte înalte.

Orarul este simplu, 4 ore în fiecare zi (câte o oră jumătate fiecare). Fiecare şcoală îşi poate face însă propriul program, însă indiferent de şcoală, nu există zi cu mai mult de 4 materii. Din asta se poate subînţelege automat mai puţine teme pentru acasă, şi mai puţine ore săptămânal. Materiile din orar se leagă extrem de bine între ele. Engleză+Daneză şi Matematică+Fizică. Uneori se vorbeşte despre acelaşi subiect la 3 materii: daneză, istorie şi politică, de exemplu. Programa şcolară e făcută în aşa fel, încât materiile să se completeze una pe cealaltă. Muzică, desen, religie?! Se face doar dacă o majoritate votează să facă. Sunt impuse doar într-un singur an din cei 3 ani de gimnaziu (liceu în Moldova = gimnaziu în Danemarca). În Gammel Hellerup Gymnasium, ziua de vineri este dedicată muzicii şi dansului.

Nimic nu se face pe hârzie. Ei zic că au şi cărţi, dar nu le-am văzut. Totul se face pe calculatoare, şi miraţi am fost când fiecare dintre ei avea câte un laptop în faţă la ore. Ora de matematică se face cu laptopul cu programe create la cererea Ministerului Învăţământului. Fiecare elev are şi câte un calculator separat de mână care e în stare să facă operaţii de gradul I şi II până la grafice. Se pune accent pe “să ştii unde găseşti sau cum să faci” mai mult decât pe “să ai informaţia în cap întotdeauna”. Câţi dintre voi v-aţi putea imagina să vină profesorul de fizică şi să-ţi ceară o ţigară, sau să-ţi aprindă bricheta, sau profesoara de matematică să te servească cu bere la o petrecere? Relaţia profesor-elev e cu totul diferită.

Unformele. Liceul meu m-a impus să port uniformă. În Danemarca – nu există. Sunt interzise chiar de Ministerul Învăţământului. În toată Danemarca există doar 2 şcoli cu uniforme, şi doar datorită tradiţiilor de sute de ani.Vacanţele lor sunt scurte, doar o lună vacanţă de vară. În sumă însă, au doar o lună mai puţin decât noi. Sistemul danez de învăţământ este foarte diferit de ceea ce îmi oferise Moldova până acum. Bazat în mare parte pe lucru în grup şi proiecte, se lucrează cu informaţia, spre deosebire de şcolile de la noi unde se cere învăţarea (adică memorarea) a noţiunilor teoretice, atât celor de bază, cât şi celor mai puţin utile în viitor. Practică!, iar după ce termini liceul rămâi cu ceva cunoştinţe, pe când la noi ţi se dă cursrul de zeci de pagini şi cam atât, faci liceul şi universitatea ca şi cum ai citi o carte. Sistemul danez te învaţă puţine, dar îţi dezvoltă mintea aşa încât atunci când ieşi din şcoală – eşti pregătit pentru viaţă. Danezii, ca şi majoritatea vesticilor, se focusează pe o categorie de lucruri la care se pricep. Fiecare este bun în domeniu lui, iar în domeniile vecine nu au nici idee de noţiunile de bază. În Moldova însă ştim câte puţin din toate, te umple de informaţii, unele bune, altele degeaba.

Tot în aceste zile am vizitat şi “DGI-byen” şi “Experimentarium”. DGI-byen este o afacere privată ce oferă spaţiu pentru evenimente culturale sau corporative şi sportive. Cei 22.000  metri pătraţi oferă diferite facilităţi: restaurante, cafenele, restaurante, hotele, săli de sport. 47 de sporturi pot fi practicate în acest complex. Timp de 3 ore am alergat, am sărit, am jucat badminton. Zeci de tineri danezi fac asta în fiecare zi. În Copenhaga e şi Experimentarium-ul, un soi de muzeu tehnic unde sunt antrenaţi copiii (şi adulţii) în experimente interesante. Am avut ocazia să orientez un panou solar în direcţia luminii solare creând energie, să produc valuri ale mării, să simt un cutremur de 4, 5, apoi 6 grade, să mişc o bilă cu ajutorul puterii minţii, să simt puterea unui uragan, şi multe alte experimente.

Miercuri am vizitat parlamentul danez. Danemarca este cea mai veche monarhie din Europa. Monarhul, regina Danemarcii, are un rol formal al statului, ceremonial. Puterea ei executivă e exercitată prin cabinetul de miniştri. Puterea legislativă este deţinută atât de regină, cât şi de Parlament, constituit din 170 de membri. Puterea judecătorească este deţinută de Curtea daneză. Există o mulţime de partide. Dacă parlamentul dă un vot de neîncredere primului ministru, întregul guvern demisionează. Legea daneză consideră femeile egale bărbaţilor. În sala unde au loc şedinţele guvernului, transmise în direct, statui ale ţăranilor sunt ridicate pe pereţi, pentru a le aminti conducerii pentru cine se află acolo, şi cine a ajutat Danemarca să ajungă acolo unde e. Există un loc special amenajat pentru regină şi familia regală, cât şi pentru jurnalişti acreditaţi. Mai demult, fiecare partid avea ziarul lui, până când societatea daneză s-a revoltat şi nu a mai cumpărat nici un ziar. Atunci s-au făcut reforme în mass media daneză, iar acum jurnaliştii se bucură de încredere din partea populaţiei. Există un loc amenajat şi pentru invitaţii deputaţilor, sau pentru clase de elevi care vor să asiste la şedinţe. De asemenea, fiecare cetăţean al Danemarcii poate fi prezent la şedinţele pe care îl interesează. Rata de participare la alegeri depăşeşte cifra de 80%.

Lângă parlament se află Biblioteca Regală Daneză. Biblioteca impresionează atât prin aspectul exterior, cât şi prin “conţinut”. Arhitectura sare de la un stil vechi, caracteristic clădirilor istorice daneze, până la “diamantul negru”, o clădire modernă în care apele mării se oglindesc.

La muzeul naţional am aflat mai multe despre Danemarca şi danezi, despre cum a evoluat societatea daneză pe parcursul istoriei.

După experienţa de la parlament, am fost găzduiţi de Ministerul de Afaceri Externe, finanţatorii proiectului Meet Europe in Denmark, în cadrul unei recepţii. Seara am luat cina la restaurntul Rio Bravo unde am “încercat” mâncarea daneză tradiţională, nu prea deosebită de cea de acasă, pregătită în acelaşi mod… astfel încât nu am simţit o diferenţă.

Următorul pas – Christiania…

Christiania, “Oraşul liber” este o zonă vizitată de mii de turişti din Copengaha unde oamenii trăiesc în comun acord cu natura şi cu propriile idei despre libertate. Un “experiment social”, cum îl numesc danezii.  Christiania ocupă o suprafaţă de 34 hectare în care trăiesc aproximativ o mie de locuitori, 34 hectare cu un buget anual de 2,4 milioane de euro. Povestea oraşului începe prin anii 1970, când un grup de rebeli hippy iau cu asalt această zona ocupată atunci de baraci militare abandonate. Tot atunci, foarte mulţi tineri care nu aveau unde să stea, dar şi oameni care îşi doreau un mod de viaţă mai libertin au venit să stea în Christiania. În scurt timp, zona devenise un centru al şomerilor, vagabonzilor, imigranţilor, pensionarilor şi oamenilor săraci. Primii oameni care au venit aici, au găsit clădiri cu odăi părăsite pe care şi le-ai însuşit. Dacă nu aveau grijă de ele, punându-le o lăcată, de exemplu, se puteau aştepta să-şi găsească lucrurile afară. Maşinile sunt interzise în Christiania, iar zona se bucură de linişte şi e un loc perfect de relaxare. Atmosfera este cea asemănătoare unui sat izolat şi sărac, cu străzile pline de noroi, câini vagabonzi şi comercianţi de droguri uşoare. Ghidul a spus că sunt vreo 600 de adulţi, 200 de copii şi 100 de copii. “Cât mai multă libertate posibilă şi puterea în mâna fiecăruia”, spun ei. O bună din parte nu lucrează, însă sunt întreţinuţi la fel ca toţi şomerii de către stat. Christiania deține drepturile de autor pentru bicicleta cu ataş, foarte practică şi destul de folosită în Danemarca, şi destul de scumpă, de altfel. Primul indiciu că suntem în Christiania au fost clădirile pictate cu tot felul de mesaje, desene, simboluri. Din categoria indiciilor fac parte şi oamenii de pe străzile adiacente. 2 bătrâni rupţi de realitate, cu ochii împăienjeniţi şi tulburi, îmbrăcaţi straniuc, extravagant, se plimbau sprijiniţi de zidurile oraşului. De fapt, am observat apoi, toţi locuitorii Christianei erau astfel. La fel şi ghidul nostru, o bătrână ce trăia acolo de câteva zeci de ani, nemulţumită de realitatea vieţii pe care o trăia înainte să ajungă aici, o viaţă întro familie bogată.

Nu se permite să fotografiezi, te privesc suspect. Miroase a canabis, pe străzi, în clădiri, de la oameni, în magazine. Acum zece ani erau 80, acum au rămas vreo 4 dealeri. Haşişul este adus din Maroc. Canabisul este crescut doar pentru consum propriu. Un gram poate fi cumpărat cu 50-100 coroane daneze, adică 110-220 MDL. Drogurile tari sunt oficial interzise. Au fost presaţi de extern, astfel au şi ei câteva reguli. Dependenţii de droguri tari au fost trimişi la reabilitare, iar cei care nu au acceptat sau nu s-au supus acelor reguli, au fost alungaţi. Se cunosc între ei, dacă cineva încalcă legea, nu poate să se eschiveze. Deciziile le iau în comun, democratic. Se adună, propun, se ascultă, decid după ce-s de acord cu toţii. A trebuit să ocolim spitalul, am mers pe partea stângă a străzii. Ei practică medicina alternativă. În rest, din oraş vine o dată pe săptămână un medic pentru consulţatii. Copii învaţă înafara Christianiei, însă au câteva instituţii preşcolare. Lângă magazinul în care câţiva oameni turmentaţi încercau să schimbe câteva cuvinte între ei, 3 copilaşi micuţi săreau pe topogan.

Now you are entering European Union, şi am plecat spre hotel.

Seara târziu m-am plimbat câteva ore prin oraş.

Am aflat că preţul unui taxi începe de la 200 MDL, aşa că am învăţat multe străzi până m-am întors înapoi.

Copenhaga e unul din puţinele oraşe în care majoritatea oamenilor (copii, elevi, studenţi, parlamentari, pensionari, adulţi) folosesc bicicletele în fiecare zi: la şcoală, la magazin, la lucru, la cumpărături, la parlament, oriunde. Danezii au înţeles importanţa bicicletei în lumea modernă. Astfel, fiecare are bicicleta lui proprie chiar dacă şi-ar putea permite cu uşurinţă un BMW sau Mercedes.

Duminica a fost rezervată vizitării oraşului şi a obiectivelor turistice cu autobuzul. Am văzut câteva din cele mai importante clădiri din Copenhaga, am asistat la schimbarea gărzii reginei, iar apoi am ieşit din oraş. În Helsingør am ajuns în punctul nordic al turului nostru unde am vizitat castelul Kronborg, castel în care are loc acţiunea tragediei Hamlet de William Shakespeare. De după ziduri, am admirat malurile Suediei, care se aflau doar la 4 km.

Rapid, în fugă şi în trecere, am trecut pe lângă reşedinţa reginei, Fredensborg Palace, şi Frederiksborg Palace.

După-amiaza am vizitat Copenhagen Business School (CBS), o universitate cu profil economic la care îşi fac studiul peste 14000 de studenţi, dintre care 1000 în urma unor schimburi de studenţi. Deoarece e o universitate internaţională de business, cursurile sunt predate în totalitate în engleză. Profesorii sunt de fapt cercetători, savanţi ce provoacă studenţii să înveţe cum să folosească cele învăţate în munca lor.Am rămas profund impresionat de librăria universităţii. Profund impresionat. Sistemul de notare e diferit şi ciudat. Ce poate fi mai simplu decât notarea noastră de la 1 la 10 cu 5 trecătoare?! Notarea lor. -3, 0, 2, 4, 7, 10 şi 12, iar 2 e notă trecătoare. Nota 12 se ia doar dacă meriţi, iar notele nu se iau ca la noi, ci doar de câteva ori pe an, nota din primul semestru, din al doilea şi anuală.

După CBS, a urmat DFC, Danida Fellowship Centre, gazda noastră în Danemarca, unde după o pizza, am plecat la The Planetarium, la U2 3D, primul concert live 3D. Concertul a fost înregistrat în America de Sud, în timpul turneului Vertigo. We had so much fun!!!

Acum câte săptămâni am aplicat pentru o vizită de studiu în Danemarca, unde, conform programului, era plănuită descoperirea Europei. Procedura de selectie a avut loc în două etape: la prima etapă au fost pre-selectate 50 de persoane, care ulterior vor fi invitate la un interviu. Acest ulterior e mâine şi poimâine, primele 2 zile în care eu voi fi în cadrul Şcolii de Vară FORCE.

Astăzi primesc un apel de la un reprezentant Soros care mă invită la interviu, ceea ce înseamnă că am fost selectat în prima etapă. 4 persoane în juriul ce vor face selecţia, 2 zile la dispoziţie să particip la interviu. Soluţie să ajung acolo?! Doar să chiulesc de la Force, lucru de neconceput.

Altă dată Danemarca. Altă dată, Europa.