Prima zi fără ploaie din Copenhaga, fără soare însă cu vânt. De dimineaţă am plecat la “Mellemfolkelight Samvirke” – Danish Association for International Cooperation. O voluntară a organizaţiei ne-a implicat într-o discuţie captivantă despre democraţie, egalitate, drepturi, valori. Deşi iniţial eram mirat de existenţa unui Minister al Exalităţii dintre Sexe, am aflat apoi că Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei se ocupă la noi de această problemă.
Următorul pas – Christiania…
Christiania, “Oraşul liber” este o zonă vizitată de mii de turişti din Copengaha unde oamenii trăiesc în comun acord cu natura şi cu propriile idei despre libertate. Un “experiment social”, cum îl numesc danezii. Christiania ocupă o suprafaţă de 34 hectare în care trăiesc aproximativ o mie de locuitori, 34 hectare cu un buget anual de 2,4 milioane de euro. Povestea oraşului începe prin anii 1970, când un grup de rebeli hippy iau cu asalt această zona ocupată atunci de baraci militare abandonate. Tot atunci, foarte mulţi tineri care nu aveau unde să stea, dar şi oameni care îşi doreau un mod de viaţă mai libertin au venit să stea în Christiania. În scurt timp, zona devenise un centru al şomerilor, vagabonzilor, imigranţilor, pensionarilor şi oamenilor săraci. Primii oameni care au venit aici, au găsit clădiri cu odăi părăsite pe care şi le-ai însuşit. Dacă nu aveau grijă de ele, punându-le o lăcată, de exemplu, se puteau aştepta să-şi găsească lucrurile afară. Maşinile sunt interzise în Christiania, iar zona se bucură de linişte şi e un loc perfect de relaxare. Atmosfera este cea asemănătoare unui sat izolat şi sărac, cu străzile pline de noroi, câini vagabonzi şi comercianţi de droguri uşoare. Ghidul a spus că sunt vreo 600 de adulţi, 200 de copii şi 100 de copii. “Cât mai multă libertate posibilă şi puterea în mâna fiecăruia”, spun ei. O bună din parte nu lucrează, însă sunt întreţinuţi la fel ca toţi şomerii de către stat. Christiania deține drepturile de autor pentru bicicleta cu ataş, foarte practică şi destul de folosită în Danemarca, şi destul de scumpă, de altfel. Primul indiciu că suntem în Christiania au fost clădirile pictate cu tot felul de mesaje, desene, simboluri. Din categoria indiciilor fac parte şi oamenii de pe străzile adiacente. 2 bătrâni rupţi de realitate, cu ochii împăienjeniţi şi tulburi, îmbrăcaţi straniuc, extravagant, se plimbau sprijiniţi de zidurile oraşului. De fapt, am observat apoi, toţi locuitorii Christianei erau astfel. La fel şi ghidul nostru, o bătrână ce trăia acolo de câteva zeci de ani, nemulţumită de realitatea vieţii pe care o trăia înainte să ajungă aici, o viaţă întro familie bogată.
Nu se permite să fotografiezi, te privesc suspect. Miroase a canabis, pe străzi, în clădiri, de la oameni, în magazine. Acum zece ani erau 80, acum au rămas vreo 4 dealeri. Haşişul este adus din Maroc. Canabisul este crescut doar pentru consum propriu. Un gram poate fi cumpărat cu 50-100 coroane daneze, adică 110-220 MDL. Drogurile tari sunt oficial interzise. Au fost presaţi de extern, astfel au şi ei câteva reguli. Dependenţii de droguri tari au fost trimişi la reabilitare, iar cei care nu au acceptat sau nu s-au supus acelor reguli, au fost alungaţi. Se cunosc între ei, dacă cineva încalcă legea, nu poate să se eschiveze. Deciziile le iau în comun, democratic. Se adună, propun, se ascultă, decid după ce-s de acord cu toţii. A trebuit să ocolim spitalul, am mers pe partea stângă a străzii. Ei practică medicina alternativă. În rest, din oraş vine o dată pe săptămână un medic pentru consulţatii. Copii învaţă înafara Christianiei, însă au câteva instituţii preşcolare. Lângă magazinul în care câţiva oameni turmentaţi încercau să schimbe câteva cuvinte între ei, 3 copilaşi micuţi săreau pe topogan.
Now you are entering European Union, şi am plecat spre hotel.
Seara târziu m-am plimbat câteva ore prin oraş.
Am aflat că preţul unui taxi începe de la 200 MDL, aşa că am învăţat multe străzi până m-am întors înapoi.
Plouă. A plouat noaptea. Va ploua toată ziua. De fapt, greşesc. Va ploua atunci când voi ieşi eu afară. Aşa a fost toată ziua. Aşa e clima, zic ei. S-au obişnuit, au mereu câte o umbrelă la ei, iar hainele lor le permit să suporte o ploaie rece la mijlocul unei zile călduroase.
Copenhaga e unul din puţinele oraşe în care majoritatea oamenilor (copii, elevi, studenţi, parlamentari, pensionari, adulţi) folosesc bicicletele în fiecare zi: la şcoală, la magazin, la lucru, la cumpărături, la parlament, oriunde. Danezii au înţeles importanţa bicicletei în lumea modernă. Astfel, fiecare are bicicleta lui proprie chiar dacă şi-ar putea permite cu uşurinţă un BMW sau Mercedes.
Duminica a fost rezervată vizitării oraşului şi a obiectivelor turistice cu autobuzul. Am văzut câteva din cele mai importante clădiri din Copenhaga, am asistat la schimbarea gărzii reginei, iar apoi am ieşit din oraş. În Helsingør am ajuns în punctul nordic al turului nostru unde am vizitat castelul Kronborg, castel în care are loc acţiunea tragediei Hamlet de William Shakespeare. De după ziduri, am admirat malurile Suediei, care se aflau doar la 4 km.
Rapid, în fugă şi în trecere, am trecut pe lângă reşedinţa reginei, Fredensborg Palace, şi Frederiksborg Palace.
După-amiaza am vizitat Copenhagen Business School (CBS), o universitate cu profil economic la care îşi fac studiul peste 14000 de studenţi, dintre care 1000 în urma unor schimburi de studenţi. Deoarece e o universitate internaţională de business, cursurile sunt predate în totalitate în engleză. Profesorii sunt de fapt cercetători, savanţi ce provoacă studenţii să înveţe cum să folosească cele învăţate în munca lor.Am rămas profund impresionat de librăria universităţii. Profund impresionat. Sistemul de notare e diferit şi ciudat. Ce poate fi mai simplu decât notarea noastră de la 1 la 10 cu 5 trecătoare?! Notarea lor. -3, 0, 2, 4, 7, 10 şi 12, iar 2 e notă trecătoare. Nota 12 se ia doar dacă meriţi, iar notele nu se iau ca la noi, ci doar de câteva ori pe an, nota din primul semestru, din al doilea şi anuală.
După CBS, a urmat DFC, Danida Fellowship Centre, gazda noastră în Danemarca, unde după o pizza, am plecat la The Planetarium, la U2 3D, primul concert live 3D. Concertul a fost înregistrat în America de Sud, în timpul turneului Vertigo. We had so much fun!!!
3:45. Eram deja cu toţii în holul aeroportului Chişinău. Ciocolate, bagaje, glume, entuziasm. Peste vreo 2 ore eram deja în avion, un Saab 2000 verde de 50 de locuri, dintre care 32 erau ocupate de noi. 734 km în 1:25 ore (da, ştiu, sunt obsedat de cifre), un zbor calm, nocturn, … ploaie şi vânt. Cu câteva minute înainte de aterizare, am zărit primele raze de soare aruncate peste Ungaria. Aeropurtul Ferihegy ne-a văzut doar alergând pe holurile şi terminalele lui… la plecare, şi la întoarcere.
1,018 km în 1:55 ore (cifreee… da!!!). Zburasem peste mare, iar valurile agitate erau străbătute de zeci de corăbii. Am fost întâmpinaţi de o ploaie rece, însoţită de vânt. La ieşirea din terminal, am fost întâmpinaţi de Klavs şi Ea, membri ai Danidei Fellowship Centre, 2 studenţi danezi ce ne-au însoţit pe tot parcursul vizitei noastre în Danemarca.
După vreo jumătate de oră în care am stat lipiţi de geamurile autobuzului care ne ducea la hotel, după alte câteva minute în care doar ne-am lăsat bagajele în camere, am ieşit afară. Copenhaga.
Câteva minute de ploaie, 3-4 umbrele stricate, câteva raze de soare, un vânt fără direcţie, până am ajuns în Søndermarken, un parc “romantic” în mijlocul oraşului în care am făcut câteva poze până am ajuns la Cisternerne – Muzeu de Artă Modernă de Sticlă. Muzeul prezintă anul acesta expoziţia “UnderGround”, lucrări de sticlă create de 12 artişti de diferite naţionalităţi care au absolvit în 2008 Colegiul de sticlă şi ceramică Bornholm. A doua sală a Cisternerne-ului prezintă o expoziţie de sculpturi din gresie ale zeilor şi personajelor din mitologia daneză. Pentru că nu am putut face poze acolo, mi-am umplut buzunarele cu pliante la intrare, de unde ne-am îndreptat spre Grădina Zoologică, trecând pe lângă Palatul Frederiksberg, unde astăzi se află The Royal Danish Army Academy. Deşi ploua intens, o mulţume de copii împreună cu părinţii, bunicii lor, nestingheriţi de picăturile de ploaie, alergau şi admirau animalele. Este una din cele mai vechi grădini zoologice din Europa, iar felul în care sunt întreţinute animalele, precum şi modul în care sunt prezentate fiecare (filme documentare, expoziţii de fotografie, de miniaturi, etc) impresionează. 3 ore în ploaie am văzut elefanţi, girafe, urşi albi, fluturi în libertate, emu, zebre, lupi, bufniţe, porci, vaci, flamingo, maimuţe, crocodili, cămile, etc, etc, etc. După concert am fost la Ankara, un restaurant turcesc cu un bufet bogat şi gustos, după o zi plină.
Seara – Duck Soup (Ska / Reggae) în Loppen, Christiania. În mulţimea de oameni de acolo îi vedeai pe cei care aparţin acelui loc, după îmbrăcămintea şi familiaritatea cu care se comportau, adolescenţi de 13-14 ani, bătrâni, adulţi veniţi cu copiii, şi fiecare din ei se simţeau bine. Reggae timp de câteva zeci de minute în care… We had so much fun!!!
Deci, de 24 ore, blogul e hostat pe 000webhost. De ce?! Pentru că cei 5 Euro/Lună pe care-i plăteam, mai bine stau pe card, decât să fie plătiţi aiurea. De ce?! Pentru că sunt servere gratuite care pot oferi mai multe funcţionalităţi decât cele plătite.
Aşa că, de 24 ori, blogul meu e găzduit de 000webhost, host ce nu mi-a creat nici un fel de probleme (doar problemele pe care mi le-am creat singur, uitând să import câteva fişiere). Diferenţa dintre hostul pe GoDaddy şi 000webhost pentru mine?! Probabil doar asistenţa tehnică. GoDaddy plătit, îţi răspunde la întrebare, şi îţi oferă din primul pas consiliere în toate problemele care ar putea apărea pe parcurs. 00webhost gratuit îţi dă doar câteva indicii, deşi aceste indicii m-au ajutat mai mult decât tot tutorialul primit de GoDaddy.
Aşa că, de 24 h am doar domeniul înregistrat la GoDaddy, şi găzduirea pe 000webhost, care îmi oferă 1500 MB spaţiu şi 100 GB/lună. Convenabil, nu?
Scriam acum câteva luni despre o campanie împotriva comunismului. Mesajul era să scrii pe fiecare bancnotă de 1, 5 şi 10 lei pe care o deţii “JOS COMUNISMUL”, sau alte slogane anticomuniste. După ce am scris acel articol, mai multe persoane mai mult sau mai puţin cunoscute de mine, au continuat să mă întrebe dacă anumite bancnote pe care le aveau, provin de la mine. Totodată, o serie de vizitatori veneau doar de pe motoarele de căutare, căutând “bancnote 10 lei jos comunistii”. Înseamnă că acel mesaj, precum şi articolul meu de pe blog, a ajuns la cineva, la un anumit grup ţintă. Deci, mesaj + promovare -> grup ţintă.
Acum, de ce articolul se numeşte promovare pe bani? Nu e vorba în nici un caz în promovare contra-cost, ci o idee ce mi-a venit. Cum ar arăta schema: promovare -> mesaj -> grup ţintă în condiţiile în care ai vrea să-ţi promovezi site-ul/blog-ul/afacerea. Cam câţi vizitatori ar aduce promovarea pe bani, în adevăratul sens al cuvântului? Inscripţionezi pe o bancnotă adresa blogului, o pui printre alte bancnote, şi o pui în circulaţie. Plăteşti taxi-ul, cumperi un ziar la chioşc sau pur şi simplu îi dai unui cerşetor. În dependenţă de norocul fiecăruia, bancnota circulă zile, săptămâni şi chiar luni, să nu ajungă la bancă, că-s schimbaţi după.
Problema este să stabileşti în Analytics ce referreri vin de PE bani.:)
Nu am încercat, dar aştept reacţii de la alţii.:)
PS: Chestia asta îmi aduce aminte de un film pe care l-am privit cu foarte mult timp în urmă, în care fata inscripţionează pe o bancnotă ceva, şi băiatul trebuie să o găsească, ca să poată fi împreună şi ca soarta să-i unească. Ceva de genu’ ăsta, …
Era noapte.
Mergeam cu tata în maşină în drum spre casă când a apărut în faţă un motan. Am oprit maşina şi tata mi-a spus să mă duc să-l duc pe marginea drumului. Era şchiop, înfometat, speriat. M-am apropiat de el… şi deodata s-a luminat şi am simţit o lovitură… Era tata… mă călcase.
War de FelixKlee.
Eram mic.
Înspre apus, focuri uriaşe făceau din noapte zi. Mi se părea spectaculos. Aş fi dat orice să simt căldura focului, să fiu martor la dansul hipnotic al focului. Acum, cam târziu zic eu, am înteles de ce toate femeile plângeau la vederea minunatei privelişti: se ardeau trupurile soţilor, fiilor, fraţilor lor la sfârşitul fiecărei zile de luptă!
Vorbeam azi cu Maria despre una, despre alta… impresii despre FORCE, ce ne-a plăcut cel mai mult, despre cum a căzut ea de pe scuter… şi, neaşteptat, îmi scrie:
Maria (21.08.2009 15:14:03): hei
Maria (21.08.2009 15:14:04): !
Maria (21.08.2009 15:14:05): mi-am dat seama
Maria (21.08.2009 15:14:08):
Maria (21.08.2009 15:14:11): esti de treaba tu asa.
Maria (21.08.2009 15:14:15): am descoperit eu
E ciudat… mă simt ciudat când cineva îşi spune părerea despre mine: cum sunt, ce-i place dar mai ales ce-i displace, cât de om de treabă sunt sau cât de antipatic, cât de inteligent sau cât de superficial sunt, figurant sau de gaşcă. Care-mi sunt calităţile, dar şi care-s defectele (pe care le vezi mai degrabă?), cât de empatic sau cât de nesimţit sunt atunci când vine vorba de tine?!
Tu ce crezi?! Cum sunt eu?!
[ ... I really wanna know ]
Încep prin a corecta articolul scris acum 11 zile, în care povesteam de “drama” ce mi se întâmplase atunci… când trebuia să aleg între o probabilitate de a fi selectat pentru vizita de studiu în Danemarca şi Şcoala de Vară FORCE:
Luni. 3 august. Tata a plecat la Chişinău pentru viză. Urmează să plecăm seara asta pentru a lua trenul de la 6:35 din Iaşi spre Buzău. Urmează să ajung acolo după 11:30 şi să plecăm spre FORCE pe la 13:00. Bune planuri, însă …
Acum câte săptămâni am aplicat pentru o vizită de studiu în Danemarca, unde, conform programului, era plănuită descoperirea Europei. Procedura de selectie a avut loc în două etape: la prima etapă au fost pre-selectate 50 de persoane, care ulterior vor fi invitate la un interviu. Acest ulterior e mâine şi poimâine, primele 2 zile în care eu voi fi în cadrul Şcolii de Vară FORCE.
Astăzi primesc un apel de la un reprezentant Soros care mă invită la interviu, ceea ce înseamnă că am fost selectat în prima etapă. 4 persoane în juriul ce vor face selecţia, 2 zile la dispoziţie să particip la interviu. Soluţie să ajung acolo?! Doar să chiulesc de la Force, lucru de neconceput.
Altă dată Danemarca. Altă dată, Europa.
Deci, nu am mai plecat cu trenul de la 6:35 din Iaşi spre Buzău, şi nici nu am ajuns la 11:30 acolo. Spre FORCE am plecat pe la orele 18:00, şi nu 13:00 cum era plănuit. De ce?! Pentru că în seara în care am scris articolul, am plecat la Chişinău, unde a doua zi am dat interviul de care ziceam. Ciudat, cred… am fost selectat. Aşa cum am şi zis, 4 persoane în juriu, printre care şi Anatol Gremalschi. Interviul a constat din 3 etape. În prima etapă ne-am prezentat în engleză… nu m-am prea pregătit iniţial, nu ştiu de ce… mai ales cu engleza pe care eu o cunosc (mda), însă cred că m-am descurcat. Apoi au fost niştre întrebări, gen “Ce ai face dacă colegul tău de cameră s-ar uita la tv toată noaptea, când tu vei vrea să dormi?”. Pe mine mă întreba de manualul de informatică deoarece am scris ceva de info în CV… abia apoi mi-am adus aminte de unde am mai auzit de numele “Gremalschi”, de pe coperta manualului meu de informatică. La sfârşit, a trebuit să discutăm despre cum am prezenta Moldova tinerilor din Danemarca, o discuţie foarte echilibrată şi formală, din păcate, salvată doar de câteva glume făcute de o fată şi de mine. MĂMĂLIGA, mhey.
Imediat după interviu am luat microbusul Chişinău – Bucureşti de la 10:00 şi am plecat spre Buzău, unde timp de o oră am căutat autogara 
.
Peste câteva zile, m-au anunţat ai mei că am fost selectat.
Acum, pregătesc documentele necesare pentru viză, etc
Făinuţ, Făinuţ …
Luni. 3 august. Tata a plecat la Chişinău pentru viză. Urmează să plecăm seara asta pentru a lua trenul de la 6:35 din Iaşi spre Buzău. Urmează să ajung acolo după 11:30 şi să plecăm spre FORCE pe la 13:00. Bune planuri, însă …
Acum câte săptămâni am aplicat pentru o vizită de studiu în Danemarca, unde, conform programului, era plănuită descoperirea Europei. Procedura de selectie a avut loc în două etape: la prima etapă au fost pre-selectate 50 de persoane, care ulterior vor fi invitate la un interviu. Acest ulterior e mâine şi poimâine, primele 2 zile în care eu voi fi în cadrul Şcolii de Vară FORCE.
Astăzi primesc un apel de la un reprezentant Soros care mă invită la interviu, ceea ce înseamnă că am fost selectat în prima etapă. 4 persoane în juriul ce vor face selecţia, 2 zile la dispoziţie să particip la interviu. Soluţie să ajung acolo?! Doar să chiulesc de la Force, lucru de neconceput.
Altă dată Danemarca. Altă dată, Europa. 
Citeam azi pe blogul lui Eugen, un articol scris de Simion despre bancnotele de 100 de lei pe care se vede o greşeală gramaticală. Bancnotele din buzunarul meu, din 1992, au aceeaşi greşeală, şi totuşi acestea circulă şi până în ziua de azi fără nici o problemă. Indirect, totuşi, cei care au realizt bancnota au făcut-o mai greu de falsificat deoarece nu toţi ştiu că pe ea e scris Thighina, şi nu Tighina.
Moldova, ţara minunilor! 
Jurnal de Chişinău scrie:
“Pe bancnota de 50 de lei mănăstirea Hârbovăţ este trecută ca „Mănăstire Hîrboveţ”, pe cea de 100 de lei, cetatea Tighina e „botezată” cu o nouă denumire – „Thighina”. Iar pe bancnota de 1.000 de lei, pusă abia în anul 2003 în circulaţie, este reprezentată clădirea Preşedinţiei, dar legenda de sub poză ne spune că e a Parlamentului.
Solicitat de JURNAL, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale din R. Moldova, Rodica Teleucă, a declarat că în cazul bancnotei de 100 de lei este vorba de o greşeală tehnică.În ceea ce priveşte hârtia-monedă cu valoare de 1.000 de lei, aceasta a fost imprimată în anul 1992, când în actualul sediu al Preşedinţiei se afla Parlamentul.”
