
Citeam azi pe blogul lui Eugen, un articol scris de Simion despre bancnotele de 100 de lei pe care se vede o greşeală gramaticală. Bancnotele din buzunarul meu, din 1992, au aceeaşi greşeală, şi totuşi acestea circulă şi până în ziua de azi fără nici o problemă. Indirect, totuşi, cei care au realizt bancnota au făcut-o mai greu de falsificat deoarece nu toţi ştiu că pe ea e scris Thighina, şi nu Tighina.
Moldova, ţara minunilor! 
Jurnal de Chişinău scrie:
“Pe bancnota de 50 de lei mănăstirea Hârbovăţ este trecută ca „Mănăstire Hîrboveţ”, pe cea de 100 de lei, cetatea Tighina e „botezată” cu o nouă denumire – „Thighina”. Iar pe bancnota de 1.000 de lei, pusă abia în anul 2003 în circulaţie, este reprezentată clădirea Preşedinţiei, dar legenda de sub poză ne spune că e a Parlamentului.
Solicitat de JURNAL, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale din R. Moldova, Rodica Teleucă, a declarat că în cazul bancnotei de 100 de lei este vorba de o greşeală tehnică.În ceea ce priveşte hârtia-monedă cu valoare de 1.000 de lei, aceasta a fost imprimată în anul 1992, când în actualul sediu al Preşedinţiei se afla Parlamentul.”
Mereu există cineva care-ţi trăieşte viaţa, care îţi fură visele, îţi oferă dezamăgiri iar dreptul la replică îţi este respins fără motiv(aţie). De fapt, ce motiv(aţie) ar trebui să ai ca să visezi? Nu sunt de ajuns acei fluturaşi din sânge care îţi fac corpul să vibreze? … şi totuşi!
E greu să spui cine îţi e alături, oricum lângă tine nu va fi nimeni la sfârşit. Îţi beau sângele, îţi usucă durerea… iar când pleci – îţi uită numele. Le pasă doar când eşti înaintea lor, după… eşti lăsat în urmă şi inspiri praful tăcerii.
Şi închizi ochii, şi le zici tuturor că nu ai chef, şi lor nu le pasă şi închizi ochii, şi închizi gura şi taci, şi nu vezi şi-ţi întrerupi respiraţia să nu mai simţi, să nu mai ocupi loc pe pământ … inima să înceteze să bată şi să zbori… să vezi, să simţi, să auzi, să miroşi adevărul.
“Acest ţăran român, căruia noi îi datorăm
şi fiinţa noastră etnică, şi limba, şi cîntecul,
şai basmele, şi painea …”
(George Călinescu)
Liviu Rebreanu, născut în 1885 în satul Tîrgîşaua din judeţul Bistriţa în familie de învăţători, este considarat părintele romanului modern romanesc. Personajul Ion este simbolul individual al ţăranului roman, setos pînă la patimă de pămîntul lui.
Mi-am ales această temă, deaoarece m-a impresionat în primul tînd realitatea impresionantă din Romanul “Ion”, o realitate care poate este prea crudă, prea sîngeroasă, însă această realitate ne redă cel mai concret viaţa ţăranului, iubirea lui pentru acest pămînt. Eugen Lovinescu afirma că “realismul pentru Rebreanu este formula literaturii “tari”, răscolitoare. În aplicarea acestei tendinţe, Rebreanu devine un analist al strămoşilor de subconştienţă, al învălmăşelilor de gînduri, al obsesiei tiranice”. Pe parcursul lucrării m-am aflat în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică, prin personaje surprinse în “umila şi precara lor realitate socială”. Universul existenţial rustic, e privit ca o realitate complexă, ca un loc de afirmare a unor mari energii, ca un teren al confruntărilor sociale.
Ion e un personaj fictiv, cu individualitate proprie ce reprezintă tipul ţăranului ardelean. Conflictul lui interior marchează destinul lui Ion, la un anumit nivel tipic, fiindcăa reprezintă categoria socială a ţăranului sărac, caută să obţină prin mijloace individuale pămîntul, deoarece pentru el înseamnă existenţa, demnitatea, respectul. Pentru aceasta, el face un plan, pe care reuşeşte să-l îndeplinească datorită insistenţei, vicleniei, a ambiţieia, voinţei şi inteligenţei. Anume acest plan îl sileşte să se căsătorească cu Ana Baciu. Destinul acre îl onligă să facă asta, îi hotărăşte şi moartea.
Realitatea este repezenatată fără intenţii moralizatoare sau sentimentale. Ion este un ignoranat, obişnuit întotdeauna să cîrşite. Totuşi, Ion este influenţat de două forţe majore: glasul pămîntului şi glasul iubirii. Putem afirma că la chemarea pămîntului, Ion este mai calculat, cu sînge rece, satisfăcut, iar glasul iubirii îl duce la pierzanie, fiindcă îşi pierde vigilenţa. Ion este victima celor două glasuri.
Personajul Ion este un destin individualizat, văzut într-un context social specific, care îl influenţează decisiv asupra resorturilor sale sufleteşti. Demnitatea umanăa şi statutul social din comunitatea satuluia sunt condiţionate de posesiunea averii. Satul nu mai reprezină leagănul omenirii, ci este locul unde se dezlănţuie energii prea mari ca să mai poată fi oprite. Societatea acul îl dezumanizează pe om, silindu-l să se adapteze.
———————
Părere personală: Un eseu mediocru scris de mine inspirat de cîteva comentarii de pe internet, cîteva păreri personale şi cîteva indicaţii date de profesoara de limbă şi literatură romană.
Nota: 9 (clasa a X-a)
Îţi scriu din camera mea, despre care nu ţi-am povestit prea multe. Acum e şi mai rău aici; covorul e acoperit de zeci de cărţi prăfuite aruncate de pe rafturi. Din păcate nu am apucat să le citesc nici pe jumătate… însă mă simt bine aici. E odaia mea, şi e bine … Aici bate atât de frumos lumina, ca un concert rock în sală, ştii? Camera mea îmi aminteşte de tine, chiar de nu ai fost niciodată aici. Probabil pentru că mereu mă gândeam la tine aici… aici îmi făceam vise şi aici erau făcute planurile. Mereu ascult piesa noastra… şi asta îmi aminteşte de tine, când încercam să scurtăm distanţele şi să lungim timpul, însă cred că nu am calculat bine viteza.
Vom lua câteva alune, iar îngheţata se va topi până dimineaţa pe noptieră.
12 octombrie 2008

Ceea ce ştiam eu de mic copil, când incercam să aflu ce e de fapt internetul – adică, cum se “mănâncă” el, şi ce ştie fiecare este că internetul e “mare”. În 1998, Google indexase deja 26 milioane de pagini. Acum… peste 1 trilion (1,000,000,000,000) (!) de URL-uri unice. De fapt, cum poate fi asta numărat dacă internetul e infinit? De ce infinit?! Deoarece sunt o mulţime de pagini ce conţin calendare şi legătura “ziua următoare”. Acesta e doar un exemplu de cum numărul paginilor e infinit.
Un studiu realizat de americani pe un eşantion reprezentativ redă faptul că în 54 de milisecunde utilizatorul îşi face prima impresie dacă iî place sau nu un site şi aceasta este dată de grafică. Adică de multe ori un site poate fi închis din prima secundă până a mai reuşi să îşi etaleze informaţia. Acum 2 ani timpul mediu de aşteptare pentru încărcarea unui site era de 10 secunde. Acum a scăzut la 7 secunde. Citirea unei pagini web este diferită de citirea unei pagini de carte.





