şi fiinţa noastră etnică, şi limba, şi cîntecul,

şai basmele, şi painea …”

(George Călinescu)

Liviu Rebreanu, născut în 1885 în satul Tîrgîşaua din judeţul Bistriţa în familie de învăţători, este considarat părintele romanului modern romanesc. Personajul Ion este simbolul individual al ţăranului roman, setos pînă la patimă de pămîntul lui.

Mi-am ales această temă, deaoarece m-a impresionat în primul tînd realitatea impresionantă din Romanul “Ion”, o realitate care poate este prea crudă, prea sîngeroasă, însă această realitate ne redă cel mai concret viaţa ţăranului, iubirea lui pentru acest pămînt. Eugen Lovinescu afirma că “realismul pentru Rebreanu este formula literaturii “tari”, răscolitoare. În aplicarea acestei tendinţe, Rebreanu devine un analist al strămoşilor de subconştienţă, al învălmăşelilor de gînduri, al obsesiei tiranice”. Pe parcursul lucrării m-am aflat în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică, prin personaje surprinse în “umila şi precara lor realitate socială”. Universul existenţial rustic, e privit ca o realitate complexă, ca un loc de afirmare a unor mari energii, ca un teren al confruntărilor sociale.

Ion e un personaj fictiv, cu individualitate proprie ce reprezintă tipul ţăranului ardelean. Conflictul lui interior marchează destinul lui Ion, la un anumit nivel tipic, fiindcăa reprezintă categoria socială a ţăranului sărac, caută să obţină prin mijloace individuale pămîntul, deoarece pentru el înseamnă existenţa, demnitatea, respectul. Pentru aceasta, el face un plan, pe care reuşeşte să-l îndeplinească datorită insistenţei, vicleniei, a ambiţieia, voinţei şi inteligenţei. Anume acest plan îl sileşte să se căsătorească cu Ana Baciu. Destinul acre îl onligă să facă asta, îi hotărăşte şi moartea.

Realitatea este repezenatată fără intenţii moralizatoare sau sentimentale. Ion este un ignoranat, obişnuit întotdeauna să cîrşite. Totuşi, Ion este influenţat de două forţe majore: glasul pămîntului şi glasul iubirii. Putem afirma că la chemarea pămîntului, Ion este mai calculat, cu sînge rece, satisfăcut, iar glasul iubirii îl duce la pierzanie, fiindcă îşi pierde vigilenţa. Ion este victima celor două glasuri.

Personajul Ion este un destin individualizat, văzut într-un context social specific, care îl influenţează decisiv asupra resorturilor sale sufleteşti. Demnitatea umanăa şi statutul social din comunitatea satuluia sunt condiţionate de posesiunea averii. Satul nu mai reprezină leagănul omenirii, ci este locul unde se dezlănţuie energii prea mari ca să mai poată fi oprite. Societatea acul îl dezumanizează pe om, silindu-l să se adapteze.

———————

Părere personală: Un eseu mediocru scris de mine inspirat de cîteva comentarii de pe internet, cîteva păreri personale şi cîteva indicaţii date de profesoara de limbă şi literatură romană.

Nota: 9 (clasa a X-a)